Interviu de Gianina Corondan pentru YOKKO
www.gianinacorondan.ro

O comisie întreagă a sosit într-o bună zi la YOKKO, în Bd.Unirii nr.7. Irina, soțul său de origine turcă și un copilaș de aproape 4 ani, neastâmpărat și vesel, ascunzându-se după un pachet mare cu haine pe umerașe, creațiile mamei lui. Le-a desfăcut și am auzit un Wooow...Nu știm exact de unde a venit suspinul, dacă a fost al vânzătoarelor, al cumpărătoarelor prezente în magazin sau chiar al meu, la apariția unor haine cu totul spectaculoase, cu volume și cusături atipice.

Irina, numai zâmbet, însărcinată în 7 luni, s-a lăsat purtată prin istoria personală și nu știu de ce, a făcut să pară totul mai simplu decât este de fapt.

G: Irina, de când te cheamă Akkaya?

I: Din 2015.

G: De când creezi haine?

I: Din 2012. Am făcut o școală postiliceală și apoi am mers la un master la UNARTE. Pe parcursul masterului, l-am cunoscut pe mentorul meu, Shingo Sato, japonez, de la el am învățat foarte mult. Au fost cursuri online și din 2018 l-am tot invitat la noi în țară, a venit, a facut cursuri cu cei interesați. Am învățat tehnici și reconstrucție de tipar, tehnici origami, mulaj creativ. Și anul acesta ar fi trebuit să vină, dar din cauza epidemiei am anulat, va veni anul viitor.

G: Îți propui să acoperi un anume gen de haine?

I: Mai mult partea asta de origami, pentru că îmi place să fac ceva diferit și să manipulez materialul, să iasă altceva. E ceva complex, mai întâi începem cu partea de mulaj pe un manechin, apoi începem să transformăm mulajul acela, apoi îi scoatem tiparul, și abia după toate astea ajungem să punem pe material și să coasem.

G: De unde îți vine răbdarea asta de japoneză?

I: Sunt pasionată. Din clasa a XI-a am început să studiez un pic de japoneză, bine, n-am avut cu cine să fac conversație, dar l-am cunoscut pe domnul profesor și am încercat și asta puțin. În Japonia am fost în 2016.

G: Descrie-ne hainele pe care le creezi.

I: Mai mult structurale, așa am început dealtfel, mi-a plăcut să simt materialul. Anul trecut am făcut o razie în Turcia, am luat materiale cu imprimeu specific, cu motive otomane și așa am lansat colectia “Ottoman”.

G: Nu e chiar din senin inspirația asta, să spunem că aici, la magzinul YOKKO ai fost condusă de soțul tău, de origine turcă. Ce materiale folosești?

I: Acesta de la colecția Otoman, e un jacard. Vei vedea că pe dosul materialului e totul diferit. Nu mai are țesătura aceasta de pe față. Se vede pe dosul său țesătura. Pentru colecția Origami am folosit bumbacuri, piele, mi-a plăcut să lucrez și cu piele, dă o textură frumoasă și mă ajută să fac volumetriile. Pentru rochiile structurale, cu origami, am avut nevoie de o susținere mai solidă, deci un material mai tare, ca să poată să stea. Pentru tehnica “frunză” am folosit organza, i-a dat un aspect mai fluid.

G: Te vei limita la aceste tehnici sau vrei să tot descoperi?

I: Vreau să descopar tot timpul câte ceva, dar voi merge pe “fabric manipulation”. Te chinui un pic, dar rezultatul e spectaculos. Lucrezi foarte mult la o piesa de genul ăsta și nu o poți vinde foarte ieftin. Trebuie educată nișa pentru așa ceva.

G: In străinatate sunt apreciate tehnici de acest fel?

I: Am participat la un concurs în Elveția, am și câștigat acolo, la Lausanne, a fost o prezentare de modă și premiul a fost un editorial dintr-o revista de modă, ’’New Sight Magazine’’. În Elveția nu pot spune că e piață pentru așa ceva, ei caută calitate și simplitate. Poate nemții, japonezii, englezii să fie mai deschiși.

G: După pandemie ți se pare că s-a schimbat ceva? Cum ți-a fost pe perioada de izolare?

I: Nu am făcut mare lucru.

G: Cum te gospodărești, ai angajați?

I: Eu lucrez de la tipar, totul cu mâna mea, m-a ajutat o croitoreasă acum recent, dar de câte ori am apelat la alte persoane am observat că renunța, le este greu. La lucrarea de disertație am încercat să explic unor profesioniste și le-am schițat totul, dar le-a fost greu, e foarte complex, așa că am lucrat-o eu până la urmă. Am încercat și la YOKKO Într-o perioadă, am facut un internship la fabrică ca să înțeleg lucrul mass-market, cu producție multă, rapidă. Ce fac eu intră mai mult în zona de haute-couture.

G: Cum e viața ta de designer?

I: Acum mă împart între familie și partea de creație, mă mai ajută mama, soțul cu băiețelul meu, așteptăm acum și o fetiță, în perioada de carantina am fost nevoită să încetinesc munca.

G: Se poate trăi din haute-couture?

I: Eu nu pot, sunt deocamdată la statutul de hobby. Piața nu e pregătită pentru așa ceva, ca artist dacă nu ai promovare nu reușești. Am fost la o prietenă în Italia, la un târg internațional, am văzut cum lucrează ea. Nu are o echipa mare, are un tehnician bun, ea face colecția, cu design cu tot, tehnicianul lucrează prototipul pentru toate piesele și apoi merge în fabrici în Bulgaria, Ucraina, unde mâna de lucru e mai ieftină, acolo dă drumul la producție. Și-a adus colecția pe sezonul respectiv la întâlnirea cu buyerii internaționali, după o lună-două ea livra. Formula asta mi se pare ok. DA

G: În ce măsură va ajuta Vitrina YOKKO? Mai ai idei în sensul ăsta?

I: Ajută la promovare, evident. E foarte util contactul offline, omul trebuie să probeze, nu poate fi convins doar din niște imagini. De propus, aș propune extinderea pe online, să facem cumva să se știe de proiect.

G: Cum este clientul tau?

I: Nu neaparat sofisticat, mai degrabă open-minded. Pune preț pe personalitatea lui, nu-i e teamă să poarte creațiile mele.

G:Când ai simțit cea mai mare satisfacție ca designer?

I: Când îmi văd creațiile purtate și apreciate. Când hotărăște să plătească un preț, înseamnă că le apreciază cu adevarat.

G: Ce șanse are designul românesc?

I: Romanii sunt creativi. Dacă mă gândesc comparativ, japonezii par niște roboței, serioși și exacți. La noi poți să te joci cu orice, e nevoie de educație în sensul creativității. Lumea e într-o pauză financiară. Acum mai greu investește cineva într-o nouă garderobă, pare interesant mai degrabă ce e ieftin.