Galben, culoarea cheie a verii!

În acest sezon, marile case de modă au îndrăznit și au ales tonuri puternice și culori strălucitoare, dintre care se distinge foarte clar galbenul.

Primrose Yellow mai exact, este un galben canar ce emană vitalitate și entuziasm, soare și poftă de viață. O culoare frumoasă, ce îți ridică moralul într-o secundă și în care vei arăta foarte bine!

Dacă nu ai în garderobă prea mult galben, e cazul să începi să achiziționezi, pentru că sezonul acesta galbenul va fi prezent peste tot. Galben canar, galben pai sau galben citrin, această culoare solară inspiră optimism și căldură. Vei aduce vara la birou alegând un top sau o fustă galbenă, vei însenina atmosfera purtând o rochie galbenă la un brunch, într-o zi mai înnorată. O pată de galben, accesoriu sau nu, va inspira bună dispoziție oriunde!

Și de ce nu? Avem nevoie de căldură și entuziasm. Acest galben cald și viu poate fi asortat admirabil cu alb în ținute proaspete, cu negru efectul poate fi mai dramatic, iar în combinație cu imprimeuri florale sau în dungi vei arăta nemaipomenit. Mixează-l cu albastru intens pentru o apariție foarte la modă, iar dacă decizi să porți exclusiv galben, fii atentă la accesorii. Nu încărca cu foarte multe bijuterii, fiind o culoare puternică nu trebuie să dai senzația de prea mult. Galbenul se potrivește minunat cu gri, nude, mov. Machiajul nu trebuie să lipsească, alege nuanțe neutre și rimel, hainele în culori puternice purtate fără machiaj, dau un aspect șters ținutei.

Fie că alegi o rochie, sau o pereche de pantaloni, iată câteva idei de ținute în cea mai hot culoare a sezonului:

 

Primăvara și vara aceasta nu ezita să porți galben, arată nemaipomenit pe pielea bronzată, cheamă soarele și încălzește inimile! Te așteptăm în magazinele noastre și pe www.yokko.ro să-ți alegi ținuta potrivită!

Tu ce parere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *