Vizită de lucru by Gianina Corondan: După 20 de ani, YOKKO merge mai departe!

Am fost la evenimentul de sărbătorire a 20 de ani de la existența brandului YOKKO. A mai trecut un an de atunci, nici vorbă de rutină sau oboseală, toată lumea este mai implicată ca niciodată, mai entuziastă și mai creativă. Colecție nouă, un nou magazin în nordul Bucureștiului, planuri mari pentru un brand 100% românesc. În cazul acesta vreau să lucrez la YOKKO de ieri. Așa că m-am întâlnit azi cu Victor Sălăjan, director general, poate rezolvă să fiu angajată retroactiv. Restul este istorie.

Vreau să mă angajez la YOKKO. Ce trebuie să fac?

Depinde de pregătirea pe care o ai și ce anume ai vrea să faci.

Care sunt criteriile?

În primul rând trebuie să muncești cu pasiune, să îți placă ceea ce faci și să ai inițiativă, să te simți bine cu colegii și să îți dorești să evoluezi odată cu organizația, pas cu pas.

Cum s-a schimbat plăcerea ta de a lucra la YOKKO în cei 21 de ani de când ești aici?

Mie întotdeauna mi-au plăcut hainele, iar asta este o afacere care îmi place foarte mult și mă stimulează. Mi se pare frumos să faci haine, cu atât mai mult cu cât este ceva ce se dezvoltă constant, iar colecțiile sunt din ce în ce mai frumoase și mai bine gândite de la un an la altul.

Cât este de greu pentru un producător român să se descurce în România?

Mai greu decât afară. Chiriile sunt mult mai mari pentru noi, iar producția devine din ce în ce mai costisitoare și ca să putem face față trebuie să avem o calitate și un design pe măsură, nu putem produce lucruri care costă puțin, cum sunt cele făcute în China, Maroc sau Vietnam. Cel mai dificil este că noi în câțiva ani trebuie să învățăm foarte mult ca să putem face față concurenței, celor din țările dezvoltate, care au deja foarte mulți ani de experiență în spate.

Cum alegeți designerii cu care colaborați?

În primă fază ne luăm după intuiție, apoi vedem cum lucrăm împreună și dacă se potrivesc cu conceptul nostru. Trebuie sa existe o înțelegere, designerul trebuie sa înțeleagă ce avem noi nevoie și să meargă pe direcția noastră.

Cum este produsul YOKKO?

În primul rând este un produs de calitate, materialele sunt foarte bine alese și mai apoi testate. Un produs după ce trece de partea de creație, este probat, spălat și mai apoi se hotărăște dacă se face sau nu. În general alegem cu foarte mare atenție materialele, dar câteodată mai apar probleme, iar dacă se ajunge aici preferăm să renunțăm. Așadar, luăm mostre înainte, le testăm și dacă nu sunt calitative, nu mai facem produsul.

Tiparele sunt și ele foarte  bine lucrate, iar produsele sunt variate, de la cele mai simple  până la cele mai complexe. Suntem atenți la detalii și la finisaje, folosim flori, broderii și cristale Swarovski.

Materialele sunt luate din România?

Nu, în general le importăm din Europa, din Italia, Grecia, Spania, Franța, în funcție de cum se potrivesc cu tematica colecției în curs. Trebuie să fie anumite culori  sau imprimeuri care să se potrivească, iar din păcate la noi nu prea se mai găsesc.

Cărui public vă adresați?

Ne adresăm cu precădere femeilor de business. Costumul este cel care definește brandul Yokko, cu toate că în ultimii ani direcția noastră s-a dus mult și către ținutele de ocazie, care sunt din ce în ce mai atractive. Se lucrează la costumul care ne-a consacrat, la acel deux-piece, pe care ne dorim să îl ducem către cel princiar, creat special pentru evenimentele festive.

Mi se pare că v-ați mărit targetul, vă adresați si celor tineri?

Da, incepem sa avem clienți și din zona aceasta de 25-35 de ani.

Care e cel mai frumos compliment pe care l-ați primit?

La deschiderea ultimului magazin a venit o doamnă și ne-a spus că se bucură că YOKKO își menține echilibrul între calitate și preț.

 

Cu ce probleme vă confruntați ?

Urmează să deschidem un nou magazin în nordul capitalei și din păcate nu găsim consilieri vestimentari care să aibă pregătire în domeniu. În magazinul YOKKO clientele noastre sunt invitate să găsească un consilier vestimentar, nu un vânzător. Oricine poate să încaseze, dar să consilieze la modul adevărat nu poate oricine. Nu mai sunt școli de arte și meserii, oamenii stau acasă și primesc indemnizație de șomaj, iar noi nu mai avem forță de muncă. Ne gândim că poate ar trebui să facem noi asta, să îi învățăm.

Ați avea deschise ușile către elevi care vor sa învețe, sa facă ucenicie la voi?

Noi am fi dispuși să îi învățăm, dar nu există niciun cadru legal pentru asta. Am primi cu drag tineri care vor să facă practică, că am avea unde.

 

V-ați gandit să colaborați cu un designer celebru?

Avem o echipă de creație excelentă și ne dorim pe viitor să stimulăm talentul românesc oferind posibilitatea angajării tinerilor designeri, care au ieșit de curând de pe bâncile școlii.

Ați îmbrăcat multe celebrități, ar fi de enumerat sau nu este important pentru voi acest aspect?

Noi preferăm ca oamenii să vadă asta, nu să enumerăm.

Ce ne mai pregătiți?

Încercăm să dezvoltăm o colecție și pentru cei mici în viitorul apropiat, sperăm să ne iasă.

Tu ce parere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *