Mirela Grindean, designer

Mirela, care e povestea ta?

M: Eu sunt tehnician dentar, nu am nicio legătură cu ce fac în prezent. Mi-am dat seama ca nu o să fac niciodată dinți.

Povestea mea vine de la Milano pentru ca eu am locuit acolo și la fiecare colț de strada e câte un magazin de Vintage. E acolo în fiecare lună un târg de Antic și Vintage, ori pentru mine era așa o călătorie în timp, așteptam să vină sfârșitul lunii (nu al lumii), de dimineața până seara nu mai plecam de acolo. Îmi plac obiectele interesante, îmi plac hainele bine făcute, cusăturile, așa cum se făceau odată… cusatura franceză a hainelor și povestea lor, e o lume care nu dispare. E acolo. E practic o călătorie în timp.[…]

Alexandra & Teodora Florea

Spune-ne despre tine, Alexandra

Alexandra Florea: Sunt medic rezident, am  absolvit facultatea de  medicină în 2015 și mi-am ales specializarea medicină internă. Medicina internă este diferit percepută în restul Europei, față de cum este percepută în țară, și este abordată diferit. Prin faptul că presupune cunoașterea noțiunilor regăsite în celelalte specializări medicale, abordarea pacientului este una holista, accentul se pune pe diagnosticul diferențial, deci este nevoie de interdisciplinaritate și munca de echipă.[…]

« Postari mai vechi Postari mai noi »