Galben muștar, culoarea Toamnei 2018.

În această toamnă adaugă culoare ținutelor tale office, alege să porți culoarea galben muștar.

Galbenul este asociat cu veselia, optimismul și energia și este una dintre culorile toamnei. După ce în sezonul călduros era recomandat să purtăm galben luminos, în sezonul de toamnă e bine să optăm pentru un ton mai domol și mai rece, în ton cu vremea de afară, și cu frunzele căzute.  Cu toate astea, nu este o nuanță potrivită pentru oricine. Galben muștar arată perfect pe o satenă cu tenul cald sau pe o roșcată, însă nu va fi la fel de șic pe o bruneta cu tenul rece sau o blonda platinat.

Există mai multe modalități de a o purta această nuanță frumoasă, deoarece se găsesc articole vestimentare de toate modelele, până și accesorii. Dacă îti place galbenul, dar ți se pare că nu arată prea bine pe tine, nu este obligatoriu să-l porți aproape de față. Galbenul îți poate da un aspect palid al tenului. Dacă e cazul tău, înlocuiește bluza galben muștar cu o pereche de pantaloni în aceeași nuanță. La fel de bine poți opta pentru accesorii. O geantă din piele muștar va arăta foarte șic și va completa de minune ținutele tale de toamnă, în timp ce pantofii galbeni vor fi potriviți în orice sezon, fie vară, fie toamnă.

Varianta cea mai întâlnită și ușor de purtat este rochia, fără să fie nevoie de prea multe accesorii, eventual o jachetă sau un palton. Designerii noștri vă propun două rochii în formă conică, cu o croială simplă și feminină, potrivite pentru orice vârstă.

Ziua la birou combină bluze sau sacouri în nuanțe de galben muștar, cu fuste și pantaloni negri. Galbenul și negrul sunt mereu o combinație ideală, plus că vei avea o ținută luminoasă și foarte rafinată, dar nu trebuie să te oprești aici. Combină muștarul cu alte nuanțe ale toamnei precum burgundiu, maro, turcoaz închis sau verde. Chiar și cu albastru arată frumos, dar e mai ușor de purtat cu o nuanță mai închisă.

Galben muștar este culoarea must-have a toamnei, așadar nu ezita s-o porți. Vă invităm să intrați în magazinele noastre și pe www.yokko.ro, să vă alegeți ținuta preferată.

 

 

Tu ce parere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *