Nu întotdeauna divorțul este “eșecul iubirii” așa cum nu întotdeauna căsătoria este “succesul” ei.
Îmi plac oamenii fericiți.
Mor după ei!
Îmi vine să fac o petiție pentru un proiect de lege, să-i pun în rezervație. Să n-ai voie să-i deranjezi cu angoasele tale, să-i țin departe de gurile rele. Nu i-aș putea proteja însă de timp, de obișnuință și de ei înșiși.
Fericirea este așa de volatilă încât toate încercările noastre de a o păstra fac mai mult rău decât bine.
Fericirea nu se păstrează.
Se trăiește.
Și ca orice lucru care (se) trăiește, la un moment dat moare. În cazul “fericit” moare cu noi, de bătrânețe. N-am văzut așa ceva cu ochii mei și nu cred că există, dar, fiind eu însumi un om fericit, nu pot să stric fericirea altora, chiar dacă e întemeiată pe tâmpenie. E bine și așa.
Cineva spunea că “Toate căsătoriile lungi sunt divorțuri ratate”.
Pentru cineva care știe să citească pe mai multe niveluri de lectură, afirmația asta poate să însemne multe. Nu sunt sigur că nivelurile despre care vorbesc au fost sesizate și de autor :)) Ne mai ies porumbei din gură mari cât niște vulturi.
Mulți oameni pot spune cu certitudine când s-au îndrăgostit și de ce.
Cam la fel de mulți NU pot spune când le-a trecut. Nici de ce.
“Mă îmbrăcam în fiecare dimineață în dragostea ta, acum simt că mă strânge”
Nu. Nu cred că diferența între oamenii buni și cei răi este că “ăia buni nu divorțează”. Cred că diferența e în CUM o fac.
Prefer oameni care au divorțat și se vorbesc de BINE la o masă cu prietenii comuni, decât unii căsătoriți care se toacă mărunt.
Prefer oameni care au decis să meargă pe căi diferite, dar sunt în continuare părinți unui copil chiar dacă nu mai sunt soți unii altora. Copiii aceia au mai multe șanse la o copilărie fericită, fără certuri. Sunt destule familii destrămate care rămân împreună.
Și nu-i așa că și voi preferați eleganța unui “La revedere” la momentul care niciodată nu pare potrivit, dar, când te uiți în oglinda retrovizoare, realizezi că timpul fugea și fără acel sfârșit n-ai fi avut șansa unui nou început?
Nu întotdeauna divorțul este “eșecul iubirii” așa cum nu întotdeauna căsătoria este “succesul” ei.
Să încercăm mereu să nu confundăm confortul cu fericirea și nici dragostea cu obișnuința.
Guest-post Radu F. Constantinescu
Ne-am obisnuit atat de mult cu divorturile incat am ajuns sa le consideram normale,uitand de fapt ce inseamna aceasta institutie a casatoriei care a fost intemeiata de Dumnezeu.Am ajuns sa ne placa sa divortam cu zambetul pe buze!Ce mentalitate ciudata am ajuns sa adoptam!Cel care militeaza pentru un divort cu zambetul pe buze intelege el ce implica acest aspect?Intelege el toate implicatiile emotionale, spirituale si materiale,de ce nu,care sunt in cazul in care doi oameni se separa?Oameni buni,DIVORTUL este ca atunci cand mergi la doctor si ai spui ca te doare ceva si acesta iti prescrie un tratament, dar care nu va vindeca boala.Trebuie rezolvata cauza oameni buni,asta un cazul in care poate fi salvata acea situatie.Daca ai divortat si presupui ca ai rezolvat problema te inseli amarnic,e posibil sa duci cu tine in noua relatie acelasi virus care a dus la Divort.In cazul unui divort nu exista doar un singur vinovat,sunt rare cazurile cand exista doar un vinovat.Daca nu te evaluezi sincer si nu ceri ajutor calificat si de la Dumnezeu si de la oamenii prin care lucreaza El atunci si noua relatie se va destrama asa cum sau destramat si alte relatii.
Stimate domn , respect parerea dvs. Si desi sunt un om spiritual , inversunarea dvs contra divortului cu argumente religioase e inutila , a duce mai departe o problema tine de domeniul psihologic nicidecum de cel religios. Poantele cu interdictia divortului de catre crestinism sunt depasite de niste sute de ani , cat despre „ajutor calificat de la Dumnezeu” , nu stiam ca Doamne Doamne are doctorat in psihologie de cuplu si mi se pare MEDIEVALA orice opinie care inlocuieste sprijinul medical cu un preot.
Sfatuiesc deci toti cititorii sa se duca la psiholog pt probleme cu capul sau cuplul 🙂 , si la preot pt probleme spirituale si nu invers.
Cu (lipsa de) stima
Frumos si sincer articolul. Ai nevoie de multe calitati ca sa reusesti sa te desparti de cel\cea care ti-a fost alaturi multi ani. Daca ti-a fost….. Ca despartirea sa fie buna ,mai ales atunci cand exista si copii,e nevoie de o inima buna,de inteligenta,si de curaj.Cred ca in momentele de acest gen se poate vedea clar cum esti tu ca si persoana. Fiecare isi arata adevarata fata. Divortul te poate maturiza daca tu stii sa fii un bun observator. Decat prefacatoria si disperarea aleg divortul . Divortul poate fi finalul disperari si a prefacatoriei ,prin urmare el iti poate deschide un alt drum,unul nou…. Poti invata sa dai jos mastile ,pe care ti le-ai pus ca sa fii acceptat de societate si sa traiesti autentic.Ai posibilitatea sa fii tu insuti. Sa fii sincer\a cu tine….Iar daca divortul a avut loc fara razboaie si ura ,la final se instaleaza o pace intre cei doi si fiecare traieste o stare de bine. Iar copii ,daca exista ,cu siguranta simt si ei acea pace .
Înainte de a va desparti cititi „Cele 5 limbaje ale iubirii” sau „Dragostea în impas” de Gary Chapman. Sînt cazuri în care nu se poate altfel (violente, umilinte, aalcoolism – dar si astea se pot rezolva) dar în majoritatea cazurilor lucrurile se pot îndrepta si se poate lua un alt start pe alte baze daca amîndoi sînt sinceri.
Majoritatea fac confuzie între îndragostire si iubire. Iubirea nu-i un sentiment care-ti da fiori cînd te gîndesti la celalalt. Asta e indragostirea, o chestie pur hormonala care are ca scop reproducerea speciei. Iubirea este o atitudine. Actionarea în interesul celuilalt, urmaresti binele lui, nu binele tau.
Felicitări pentru comentariu domnului Răducanu Florin!
Bla, bla, bla. Articolul,pertinent. Restul…ne tot dam cu parerea uitand un lucru: fiecare e unic in felul sau. Ce se aplica la mine NU se aplica si la cel de langa mine. Cauza, dle Raducanu este modul cretin in care ne raportam la cutumele societatii si ale religiilor. Si va rog, sa nu confundam religia cu DUMNEZEU.
Stiu ca suna aiurea, ca nu este locul si nici momentul, ca suna a publicitate ieftina intr-o discutie sublima, dar, de zece ani sunt mediator de divorturi, de zece ani inteleg ca oamenii de multe ori rateaza sansa de a fi buni pentru ca nu au contextul potrivit, pentru ca sistemul ii indeamna sa fie rai cand ajung la desfacerea casatoriei. Prin mediere le ofer sansa sa fie oameni, sa aiba sentimente si regrete, sa renunte la mai fi in contradictoriu si de cele mai multe ori sa sa continue sa se iubeasca renuntand la a mai locui impreuna.
am o prietena de 25 de ani care se plangea la mine mereu in legatura cu relatiile ei esuate… acum face terapie de cuplu, a absolvit o facultate, dar nu a integrat experienta armoniei unei relatii.